Descantecele sunt foarte vechi. Ele, impreuna cu magia alba, se fac spre bine, adica pentru a alunga spiritele rele. Materia principala a descantecelor este apa neinceputa, apa adusa de la trei, sapte, noua izvoare, care se mesteca cu plante de leac, variind foarte mult in functie de probleme.
Descantecele sunt, de fapt, cantece magice foarte vechi, care se transmit din generatie in generatie si, impreuna cu leacuri pot sa alunge orice blestem, farmec sau vraja.
Durerea de cap, depresia, ghinionul in dragoste se datoreaza fortelor malefice, farmecelor "directionate" spre noi de persoane care ne vor raul. Descantecele dau rezultate clare, nu degeaba se practica si azi. Certurile dese si neintelegerile din senin in casa sau la serviciu sunt, de asemenea, "semn rau". Pentru starile de nervozitate si de anxietate pe care nu le aveai inainte poti da vina pe magia neagra. Nu dispera! O vorba din batrani spune ca tot ce se leaga se si dezleaga.
In lumea satului traditional romanesc, descantatul era o practica frecventa si generala, iar medicina magico-empirica s-a pastrat pana in secolul al XX-lea. Medicii de la sate consemnau la inceputul anilor `70 ca descantecele raman metodele preferate de taranii nostri in caz de boala.
Psihoterapia, fitoterapia, chinoterapia, meloterapia, balneoterapia sunt denumiri moderne ale unor tehnici stravechi de tamaduire a bolilor cu ajutorul plantelor de leac, trasului (masajului), apelor minerale.
Descantecul se baza pe terapia cuvantului care se imbina, de la caz la caz, cu fito-, psiho-, chino- si meloterapia. Descantecele au tezaurizat valoroase cunostinte despre producerea, manifestarea si vindecarea empirica a bolilor. Persoanele care profesau descantatul erau in majoritatea cazurilor femei in varsta, babe, , moase, vrajitoare, loajnice, dar si barbati, carora li se spunea solomonari, vrajitori sau fermecatori.
Atat femeile, in vechime, cat si barbatii cunosteau tehnicile descantatului si erau personalitati puternice, capabile sa provoace si sa stapaneasca anumite procese psihice. Ei cunosteau anatomia umana, plantele de leac si, fireste, tehnicile de vindecare sau de alinare a suferintelor.
De asemenea, cel putin unele dintre descantatoare, in special cele care foloseau ca tehnica principala trasul bolnavului, utilizau in tratarea bolilor bioenergia. Lungimea textului descantecelor varia de la cateva cuvinte la zeci de versuri. Ca orice fapt de folclor, descantecele se transmiteau pe cale orala. Fiind secrete, textele si tehnicile descantatului erau insusite pe furate, ca orice mestesug, erau transmise in taina sau involuntar, altfel nu aveau eficacitate. Exista si practica transmiterii unui descantec pe patul de moarte sau in ajun de An Nou.
Efectul tratamentului era conditionat de cunostintele, experienta si maiestria descantatoarelor de a imbina si doza tehnicile terapeutice in raport cu problema.
Cu exceptia descantecului de deochi, care era facut la orice ora din zi si din noapte, mai ales pentru copiii care nu puteau fi lasati sa sufere, timpul optim pentru incantatie si deci pentru prinderea leacului, diferea, in raport de problema si mestesugul descantatoarei. Ele se pot face la Luna Noua sau la Luna Veche, dimineata sau la scapatatul Soarelui, pe mancate sau pe nemancate etc. Leacurile utilizate de descantatoare erau atat de variate incat cu greu s-ar putea realiza un inventar complet. In mod obisnuit, foloseau plante de leac, diverse alimente si bauturi, substante si ape minerale. Atmosfera de mister, favorabila psihoterapiei prin sugestie, era creata de alegerea timpului adecvat pentru descantat, de ritmul precipitat cu tonalitate joasa si rostire foarte inceata, de dramatismul dialogului cu spiritul malefic.
Din texte rezulta ca razboiul impotriva dusmanului, personificare a spiritelor rele, avea mai multe etape: identificarea problemei, pronuntarea numelui celui care a trimis farmecele sau blestemele, amenintarea acestuia prin cuvinte, gesturi si actiuni energice, scoaterea si izgonirea blestemelor in locuri unde nu mai putea lua contact cu suferindul.
Spre deosebire de alte traditii si culturi - samanice sau amerindiene - la romani vrajitoarea-descantatoare nu se reliefeaza printr-un statut unanim recunoscut si operational in raport cu intreaga obste. Vrajitoarea satului romanesc nu intervine niciodata in folosul intregii comunitati si nu poate aduce prejudicii acesteia. Conditia de descantator este accesibila, fiind o optiune personala. Chiar locul unde se fac anumite vraji sau descantece are un rol deosebit, deoarece sunt locuri rele si locuri sfinte. Folclorul tuturor popoarelor abunda in credinte, superstitii, obiceiuri si practici magice, care se bizuie pe o experienta milenara imbinata cu multa imaginatie.
DESCANTEC PENTRU DEOCHI
Carbunele este un element des folosit in descantat. El este utilizat atat pentru calitatile lui terapeutice, fiind un absorbant, cat si pentru cele magice, leac universal de deochi. Alte obiecte cu care se descanta ca sa ameninte spiritele rele si sa le izgoneasca: fus, matura, cutit, foarfece, pieptene, ac, secera, sapa, lingura, harlete, topor, grebla, furca. Si plantele sunt agenti activi - alun, busuioc, canepa, matraguna, salcie, mac, usturoi.
APA SI RITUALUL MAGIC
Apa are un stravechi sens in ritualurile de initiere, iar cufundarea in acest element semnifica nu numai o intrare in alt ciclu al vietii, dar si o noua nastere. Apa poate fi obisnuita, utilizata pentru bai si mixturi; speciala, procurata din locuri cu proprietati magice (apa de la topila, din urma vitei, din noua vaduri, vartejuri de rau); intalnita (unde se intalneau trei paraie); neinceputa, adusa dis-de-dimineata, fara a fi vazut de nimeni, in vas nou, cu toarta invers directiei de mers; descantata. Apa aceasta trebuie aruncata in locuri pustii, pentru a nu fi transmisa unui eventual trecator.